Mediul Inconjurator

MEDIUL INCONJURATOR          
 

  Reciclarerea materialelor contribuie la reducerea cantitătii de energie folosită în industrie, prin urmare se reduce emisia de gaze cu efect de seră si se previn schimbările de climă la nivel global. Acestea sunt în special cauzate de faptul că o mare parte din energia folosită în procesele industriale si transport implică arderea de combustibili fosili precum benzina, motorina si carbunii, acestea fiind cele mai importante surse de emisii în atmosferă de carbon si alte gaze poluante.
   Conform statisticilor, prin reciclarea aluminiumului se economisește 95% din energia necesară pentru producerea de aluminiu nou, din minereu, reciclarea fierului si otelului are ca rezultat o economie de 74%, reciclarea cuprului 85%, reciclarea hârtiei 64%; iar reciclarea plasticului peste 80%, toate acestea făcându-se din materiale care altfel ar fi luat calea gropilor de gunoi.
    Utilizarea eficientă si sigură a resurselor globale din punct de vedere al efectului pe care îl au asupra mediului inconjurator contribuie la calitatea generală a vietii pe planeta noastră, atât pentru noi, dar mai ales pentru generatiile următoare.
   SC INDUSTRIAL PROCES PAPER SRL îsi aduce propria contribuție la conservarea energiei si protejarea mediului înconjurător prin reciclarea materialelor refolosibile și reintroducerea acestora în circuitul industrial.

   Traim intr-o lume cu resurse limitate pe care le putem utiliza rational prin reciclarea competenta a deseurilor feroase, neferoase, metalice si nemetalice.
   Producerea de materii prime secundare din deseuri reduce simtitor poluarea mediului si favorizeaza economisirea de energie si materii prime. Inca de la infiintare societatea noastra a decis sa intervina in incetinirea procesului de degradare a mediului inconjurator.

 

Industrial Proces Paper Srl
Str. Bodului, nr. 738 B
Halchiu, Brasov, 507080

Tel:  0374 053 858
Fax: 0374 097 349

Mail: office@ipp-nehlsen.ro

Ne gasiti si pe:

http://www.en.nehlsen.com

http://www.fier-vechi.com/judet-brasov

http://www.colectaredeseuri.com/judet-brasov

http://www.reciclarecolectare.ro/brasov/colectare-deseuri

Ultimele cautari